Episodul 2
Stiu, sunt lipsit de originalitate. Stiu, nu imi gasesc cuvintele, nu imi adun gandurile. Nu pot sa uit periplul prin inchisoarea de la Sighet. E ceva acolo ce traieste, ce te urmareste prin fiecare celula, pe culoarele reci… Se simt umbrele ce nu au plecat capul si au ridica vocea, ramasitele celor nu au vrut sa treaca totul sub tacere si sa spuna “Da, sa traiti“.
Nu, eu, nu am cuvinte.
RADU GYR – Voi n-aţi fost cu noi în celule
Voi n-aţi fost cu noi în celule să ştiţi ce e viaţa de bezne, sub ghiare de fiară, cu guri nesătule, voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle, strivit de cătuşe la glezne.
Voi n-aţi plâns cu pumnii-n orbite, străpunşi de cuţitul trădării. Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte spre slava şi binele ţării.
În cântec cu noi laolaltă trecând printre umbre pereţii, voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă cum dorul irumpe, cum inima saltă gonind după harfele vieţii.
Ce-i truda de braţe plăpânde, ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru, cum scârţâie osul când frigul pătrunde, ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde să spuneţi aproapelui vostru.
Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare cum minte nădejdea şi visul, când uşi se închid sub zăvoare, cum în noi insul se vede pe sine, privind povârnişul în groaznica lui încleştare.
Aţi stat la ospeţe-ncărcate gonind după fast şi orgoliu, nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate, nici candelă – aprinsă şi nici libertate, doar ghimpii imensului doliu.
Aşa sunteţi toţi cei ce crezurăţi că pumnul e singura faimă. Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi, când noi cu obraji ca pământul şi vineţi, gustăm din osândă şi spaimă.
Când porţile sparge-se-or toate şi morţii vor prinde să urle, când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărâmate, voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte, căci n-aţi fost cu noi în celule.
*pentru a vizualiza imaginea intreaga dati click pe ea
Ultimele...